Feb
27
2008
Au lumea la picioare si nu trebuie decat sa-si doreasca pentru ca pot avea. Pot transforma orice-ul in ceva, pot materializa sau spiritualiza idei, trairi, sentimente. Pot crea o lume, un univers in care sa traiasca singuri fara sa le pese de nimeni, insa toate astea le pot avea despartiti. Cand sunt pe drumul lor sunt siguri pe ei, sunt puternici, au forta de a misca muntii din loc, de a rasuci viata cu fundul in sus pentru a scoate din ea tot ce-i mai bun, sunt in stare.. cand sunt despartiti. Totul e posibil pana se intalnesc. Intalnirea naste o imposibilitate dureroasa. Ea trage aer venusian in piept si o ia mereu de la capat. Mahnita, aduna o multime de cuvinte grele pe care le vrea rostite in fata lui. O doare existenta lui, dar mai mult lipsa din existenta ei. Renunta neputincioasa sa dea viata cuvintelor. Oricum nu isi au rostul. Incepe o noua zi. E soare si lumina, acolo pe Venus. E o zi care asteapta traita. Si trec una dupa alta, fara sa le pese ca lasa atata timp inapoi, un manunchi de amintiri. Dar pentru ea asta nu conta. Daca viata s-ar rezuma la a numerota zilele ar fi ingrozitor de scurta si deloc savuroasa. Ii trece fugitiv prin cap dorinta de a stii de el. Si se gandeste: oare lui i-a pasat vreodata? Dar in secunda urmatoare da totul uitarii si priveste cu incredere in jur. A obtinut tot ce a vrut si n-a fost nevoie decat sa-si doreasca. Dar cateodata oboseste sa traiasca in cotidian, e banal de multe ori si privat de stralucirea unui altceva. Evadeaza pret de cateva momente, dar se intoarce fara scapare la ce-a lasat in urma. Cand ramane fara aer, evadeaza iar si iar si iar…
El, mereu pus pe fapte mari, ea, intotdeauna ambitioasa si mandra, constienta ca e atat de greu sa dea de el. Pe Venus nu sunt mijloace de comunicare. Despre el spunadu-se lucruri care, desi n-ar fi vrut sa le creada, o adameneau in capcana lor si mereu sfarsau prin a o rani. Insa totul disparea cand se intalneau, pana si posibilitatea de a fi impreuna. Era greu despartiti dar si mai greu impreuna.
Imbatata de contradictii, iese ametita dintr-un joc pe care nu-l putea intelege. Nu vroia sa-l auda si totusi il asculta. Nu vroia sa-l vada si totusi ii ceda. Nu putea fi cu el pentru ca ii era teama. Ceva lipsea, in niciun caz curajul sau dorinta. Probabil increderea. Increderea ca nu o va rani mai mult.
Pe Venus nu sunt happy-end-uri, nici macar end-uri…
Pe Venus e trist..
Feb
24
2008
duminica, zi de trezit la 12 si de pierdut printre asternuturi in timp ce soarele inceraca disperat sa intre pe fereastra, dar nu reuseste de draperie.
intru in cafenea sa-mi beau cafeaua si apoi o tai catre locul in care vad linistea si aud apusul. mirific loc.
in drum spre mister ma sui in 40 spre gara. in fata mea, el si ea. ea la geam, el la margine. ea calare pe el, el mandru de ea. ceas de trei-patru statii nu au incetat in a se pupa. probabil celebrau romantic dragobetele in 40. de curiozitate am numarat in gand cate secunde stau fara sa se giugiuleasca. 6. sase secunde au stat buzele ei departe de ale lui, sau din ce nimerea din el. am incercat sa evit, sa te holbezi la cineva nu e politicos si nici nu face parte din comportamentul meu. am intors capul spre fereastra intr-o incercare disperata sa caut lucruri interesante dintre cele ce treceau cu viteza unui troleu. zgomotul pupangelii insa nu ma lasa sa ma concentrez la nimic. zambesc in coltul gurii si-mi domolesc instincul de a ma ridica si de a ma indeparta de ei. se ridica intr-un final si pasesc catre usi. domnisoara era cu blugi mulati si taior, el era in trening. inainte ca usile sa se deschida se mai aude inca o data zgomotos: tzuuuuk. o, da! dragoste adevarata la tineri, n-am ce zice.
in paralel cu povestea celor doi porumbei se mai consumase una la fel de interesanta. cea a unei gume mestecata de o don’soara cu o foarte mare pofta. si nu e prima experienta de genul asta. cred ca inventatorul gumei de mestecat nu s-a gandit niciodata cat poate fi de dizgratios, aproape dezastruos, felul in care cineva, oricine flencaie ciunga printre masele. domnisoara in cauza era machiata si pieptanata, imbracata in roz si a tinut sa-mi arate cate masele are, dar si cat de catifelata e limbutza pe care o poseda. e o arta si mestecatul gumei, precum este si modalitatea de a te comporta cu oamenii din jurul tau, chiar daca nu ii cunosti.
Feb
10
2008
Pe principiul "Peeeg, i’m blind!!", de la prea mult alcool, mi-era teama sa nu vomit pe vreo animatoare careia i se revarsau suncile peste chilotii ei din dantela. Pe picioare aveau un strat de cativa centrimetri de ulei sau unsoare, nu stiu exact, pentru ca n-am avut puterea sa analizez. Zici ca erau bagate in ceaunul cu ulei. N-am vazut in viata mea fiinte mai dezgustatoare ca fetele de aseara. De regula ma uit dupa gagici. Si in cazul in care vreuna arata si se si misca bine, atunci ma uit la ea, nu stau sa-mi rasfrang frustrarile in barfe. Ma asez pe canapea. Lumea se invartea cu mine, iar in dreapta o femeie la vreo 35-40 de ani, indesata intr-o bluza de un rosu suparator si o salopeta care tipa pe ea se cracea de mama focului pe un barbat care se afla, cred, din pura intamplare acolo.
Zgomotul prea tare ma influenta, de obicei, negativ. Luminile jucause, fumul si intreaga stare ma trimitea intr-un loc trist. Nu stiu de ce. Senzatia nu dura mult. Dar as fi vrut ca anumite lucruri sa fie altfel. Ma plesnea sentimentul asta fix in locul in care oamenii se distreaza cel mai mult. Aseara insa, dupa mult timp, nu l-am mai avut. Sentimentul. Si am realizat asta, atunci, pe loc. E de bine. Obosisem. Si nu merita. Dar cateodata e imposibil sa te impotrivesti unei avalanse de sentimente, oricat ai fi de puternic.
Pornesc de la sunci revarsate peste picioare unsuroase si ajung la sentimente. Cam ironic in aceeasi insemnare, cam…penibil.
Sindromul omului insurat, sau cu femeie acasa e sa gaseasca o studenta. Al studentei care o fi?
Intru in cafeaneaua mea si vad la o masa un el si o ea. Ea tinerica, frumusica, finutza. El cu inceput de chelie, burta si cu flanea crosetata pe el. O intreb pe Lumydee, ala e ta-su’, nu? Trec mai departe cu vederea, doar sunt un nimeni sa judec..
Feb
05
2008
Am o profesoara idioata. Nu interactionez eu prea mult cu profesorii sau profesoarele mele de la facultate. In primul rand pentru ca nu ajung la cursuri si seminarii si in al doilea rand pentru ca nu sunt in stare sa port o discutie in care sa-mi incalc si ultimul dram de demnitate doar pentru a lua un examen. Stau si eu intr-un si colt si ascult esentialul din toate aberatiile in care se pierde fiecare profesor la o intrebare cat se poate de simpla. In multimea de fatuci care se dau de ceasul mortii de cum pot ele sa obtina o nota mare, sau o nota cat mai mare, unul dintre profesorii, care nu ma cunostea dupa nume intrucat era prima data cand m-a vazut, atat de interesata eram de cursurile lui, isi face loc si imi spune in cuvinte soptite si aproape lipsite de sunet "You have an inquisitive eye… Simt ca ai o intrebare". Mi s-a parut foarte nostim intrucat nu aveam chiar nicio nelamurire, insa mi se parea complet absurd intregul schimb de replici intre el si studente la care simteam ca pierd vremea de pomana . In fine.. sa revin la profesoara mea idioata. Duduia asta a reusit sa aibe acces la intreg complexul de sentimente negative pe care numai putine persoane au avut talent sa il activeze. Inainte de examen verifica foile, ne obliga sa inchidem de tot mobilele, iar materialele sa fie intr-un colt indepartat in fundul salii. Ok, pana aici sa zicem ca nimic extra-ordinar ce nu se intampla si la alte examene. Dar.. prin nu stiu ce putere dumnezeiasca, respectiv instinc profesoricesc, femeia asta se ridica de la catedra si o cotrobaie pe o gagica printre foi. Ii descopera copiutzele si incepe tevatura." Dumneavoastra imi sfidati inteligenta si nu pot sa cred cat de tare ma simt insultat de comportamentul pe care il adoptati. Cum va permiteti sa ma copiati. Este inadmisibil asa ceva. Parasiti sala imediat" Tipa plansa toata incerca sa-si ceara scuze, fara insa, niciun rezultat. Nu era mai simplu sa o lase sa plece.. ei bine, nu! Lacrimi mari de copil parca batut se rostogoleau pe obrajii fetii, care are totusi o varsta, imbujorata toata si cu vorbele care i se inundasera in gura, isi cerea iertare intruna. OK. am inteles. nu era mai simplu sa plece? ei bine… nu. scandalul continua de parca cine stie ce crima facuse. Asta s-a intamplat anul trecut, in primul semestru. In cel de-al doilea a fost o poveste asemanatoare, doar subiectul fiind altul. Iese din sala o gagicuta sa se duca la toillete. Profa simtea cum ceva i se coace. S-a dus dupa ea la baie, in urmarire. Fata vorbea la telefon. A adus-o de o aripa in sala si a inceput acelasi spectacol in care ea se simte extrem de jignita de atitudinea ostila a ei si nu poate sa admita ca asa ceva sa se intample. Fetele nu au mai luat de atunci niciun examen. Azi am avut examen cu ea, doamna "respecta-ma ca te ia dracu". In sala tot intrau studenti la teologie sa intrebe cand se elibereaza sala intrucat aveau cursuri. Pana nu s-a luat la cearta cu ei nu s-a lasat. Erau stresanti ce-i drept, dar… daca ceri respect, n-ar fi mai bine sa inveti sa-l si dai?
Intrebarea zilei: Cand imi preda teoria de nu o inteleg si adopti mereu o atitudine de superioritate fata de oamenii din fata ta, oare ce respect mai indraznesti sa ceri?
In fine…
Am o modalitate de tortura la care vad ca nu renunt. Ascult Radio 21. Pe la fara 10, fara 5 sunt stiri locale. Duduia care le prezinta are o voce foarte suparatoare, as trece si peste asta daca nu ar incepe stirile astfel: "Buna, sunt Viorica nu stiu cum dracu si hai sa iti prezint modul in care poti sa iti petreci timpul liber. danga-langa un jingle… Angelina Jolie este din nou insarcinata, sotul acesteia Brad Pitt…..", "Trupa Spice Girls se reuneste in decembrie, pentru coregrafii…." Imi scapa mie ceva ?
Deschid televizorul
"Buna seara, sunt hoidanica si va prezint stirile din sport. Gigi Becali si-a ras mustata…bla bla.. Cristi Chivu si nu stiu cum dracu Elisei sunt vanati de agentiile care organizeaza nunti". Asa si? stirile din sport unde sunt?
O iau razna….
