Nici eu nu stiu cum se va sfarsi. Ma turbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit. Ma amuz numai…
Uraste sau dispretuieste pe admiratori. Viseaza un barbat exceptional, deasupra sentimentelor si sentimentalismului. Atitudinea mea o enerveaza…
Nici o femeie nu m-a turburat atat… sa fie oare misterul trupului ei?…
…experienta noastra nu-si are radacini sexuale, ci e dragoste, desi manifestata in sinceritati carnale…
Ma apropiai , o luai in brate si o sarutai iarasi, innebunit de neintelegere, intunecat de pasiune. O sarutai pe gura si-i intainlnii buzele umede, fragede si parfumate, cum niciodata n-as fii crezut ca imi va fi dat sa sarut. In cea dintai clipa se stransera sub gura mea, incercand sa se apere, dar era atat de slaba incat le deschise si le lasa sarutate, muscate, subte. Ii simteam sanii, o simteam toata si se abandonase atat de decisiv trupului meu incat avusei chiar o urma de melancolie ca mi se daruise atat de repede.
Ii luai bratul si-l privii o clipa fascinat. Nu mai era brat de femeie acela. Capatase o transparenta si o caldura autonoma, parca intreaga pasine se concentrase sub pielea aceea bruna, mata si intreaga vointa de victorie alaturi. Trai prin sine; nu mai apartinea fetei care intinsese pe jaratic ca sa-si incerce dragostea. Il tineam in mainile mele ca pe o ofranda vie, zapacit eu insumi de intensitatea cu care palpita si de ciudatenia actului in sine. Incepui sa-l strang, sa-l mangai, sa-l sarut, sigur fiind ca imbratisez intreaga faptura. Simteam cum se pleaca sub voluptate, cum cedeaza agonizand, simteam ca se desteapta la o noua zi, caci printre sarutari ii observam fata mai palida, ochii tot mai aprinsi, vointa tot mai ratacita. In acea chemare a dragostei mele, plimbata pe carnea bratului gol, o chemam pe ea. Lunecarile degetelor mele catre umeri se indreptau spre ea, toata. Si o ghicii atunci cum se clatina si se rezeama mereu tot mai mult de mine, pana ce si-a incolacit celalalt brat de umerii mei si a inceput sa ma stranga, lacrimand, fara suflare. O sarutai, de asta data pe gura si intelesei ca nu mai era o sarutare de viol, caci buzele ei se deschideau ca sa ma soarba, dintii ei incercau sa ma strabata, inclestarea nu mai era nici impotrivire, nici abandonare ci coincidenta cu dorul meu, cu sangele meu.
Doamne, de ce nu pot sa uit? De ce nu se stinge dorul asta fara sens si fara rod?
M. ELIADE "Maitreyi"
————————————————————————–
"Atunci am înteles ca nimic nu dureaza în suflet, ca cea mai verificata
încredere poate fi anulata de un singur gest, ca cele mai sincere
posesiuni nu dovedesc niciodata nimic, caci si sinceritatea poate fi
repetata, cu altul, cu altii, ca, în sfîrsit, totul se uita sau se
poate uita, caci fericirea si încrederea adunata în atîtea luni de
dragoste, în atîtea nopti petrecute împreuna, pierisera acum ca prin
miracol, si nu supravietuisera în mine decît un întârîtat orgoliu si o
cumplita furie împotriva mea însumi."
"Necazul este ca nu poti sterge nimic din ce s-a petrecut în viata
ta. Tabloul ramâne asa cum a fost pictat. În literatura, scriitorul
poate sa renunte la portiuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar
viata pastreaza totul, nimeni nu poate înlatura un singur rând macar,
daca ar fi fost posibil, as fi sters cu toata puterea anul 1930 din
viata mea. Sa-l las sa cada ca pe-o frunza de pe ramura vesnic verde a
vietii mele; 1930, o frunza uscata ca dragostea mea pentru Mircea. Nu
îmi mai amintesc fata lui, si chiar daca mi-o amintesc, nu mai simt
nici durere, nici bucurie."
"Si-a ridicat fata. Am privit la el fascinata. Nu voiam
sa ma misc de lânga el. Un fel de clopote au început sa-mi bata prin
vene -astea nu erau, cu siguranta, semnele unei boli – un fluture parea
sa- si fi desfacut aripile de-o parte si de alta, pe umerii mei. As fi
putut sa zbor cu usurinta acum. Mircea si-a îngropat din nou fata în
mâinile mele. Cerul a coborât pe pamânt, soarele si cerul pareau una cu
pamântul, am ramas fara cuvinte, tintuita de greutatea unui sarut."
MAITREYI DEVI – "Dragostea nu moare"
